<3> :) xxx…

Emoticoanele. Jucărelele colorate, vii, mișcătoare, haioase, zâmbitoare, îmbrățișătoare, pupăcioase, iubitoare, plângărețe, uimite… Emoticoanele care ne-au invadat telefoanele, tabletele, pc-urile, viața.

Două puncte și o paranteză rotundă deschisă spre stânga și ai trimis un zâmbet. Dacă paranteză este invers, tocmai ai spus că ești cuprins de tristețe. Două puncte și o steluța, iubire cu pupături. Dar, la loc de cinste stă semnul de ”mai mic” lângă cifra trei, adică o inimioară în toată regulă.

E știut că trăim în grabă. Că timpul costă. Nu numai bani. Uneori timpul ne costă timp. Așa că avem în vârful degetelor, ca pe niște amprente interne, emoticoanele. Scriem și nu mai contează dacă punem semnele de punctuație corect.

La începutul e drăguț. Timid, cineva intră în viața ta. Deschizi mesajul și găsești un zâmbet inimos. Sweet. Și, mai departe? Curg fețele galbene purtătoare de trăiri. Chiar? Sunt ele purtătoare de trăiri sau ne aplatizăm noi emoțional? Sau, și mai grav, facem economie de emoții, pentru că oricum nu le prea avem?

Fă invers. Tradu semnele în vorbe. Îți va pune imaginația la încercare și va dura puțin mai mult. Dar spune ce simți. Nu trimite îmbrățișarea omulețului ciudat. Spune direct: ”aș vrea să te strâng în brațe”. Și nu, fără emoticoane cărora le ies ochii din orbite… în formă de inimi. Mai bine spune ”abia aștept să te văd”. Sau oricum îți vine ție în suflet în acel moment. Sunt vorbele tale și vin din tine. Încerci măcar?

Înainte de a începe să ne trimitem bezele, brioșe, iepurași, maimuțele. Înainte de a începe să ne certăm, poate, pentru că am trimis un semn și semnal greșit… Înainte să ne trimitem copilul la culcare spunând: ”Mai mic decât trei. Pătuț. Jucărie. Sfoooor-sfooor. Pupici. Pupici”… Înainte de toate astea, hai să spunem ce simțim. Cu vorbe.

Imaginează-ți doar ce impact ar avea să primească în timpul unei ședințe sau, când abia a ieșit pe ușă, un mesaj care să spună simplu: ”Aș vrea să fii aici, acum.”